Învierea - prima secvență a realității ultime

Moarte, să nu te mândrești, deși te-au numit

Cumplită și tare, că nu ești așa...

...Un mic somn și ne vom trezi la veșnicie

Iar moarte nu va mai fi, tu, Moarte vei muri.
(John Donne)

S-a întâmplat în timpul celui de-al doilea război mondial în Franța. O companie americană care lupta în regiunile rurale franceze a făcut un apel către preotul catolic de a înmormânta în cimitirul satului un camarad căzut în luptă. Spre stupoarea lor preotul le-a refuzat rugămintea din două motive – soldatul mort nu era catolic și nu mai era loc în cimitirul deja aglomerat. Soldații văzându-se respinși de preot și neavând altă opțiune s-au văzut nevoiți să își îngroape camaradul mort dincolo de micul gard care delimita hotarul cimitirului. Cu inimile îndurerate soldații și-au îngropat tovarășul de luptă și au așezat deasupra mormântului o simplă cruce. După câteva luni războiul s-a terminat, iar compania se pregătea pentru călătorie spre patrie. Din respect pentru soldatul căzut în luptă, compania a hotărât să-și ia un ultim rămas bun de la prietenul lor mort care a fost îngropat în afara cimitirului. Când au ajuns la cimitir au trecut peste gardul care delimita cimitirul dar ori cât au încercat ei să găsească mormântul nu l-au găsit. Supărați au alergat la biserică pentru a-i cere preotului explicații. Preotul văzându-i a ieșit să îi întâmpine. „Mă bucur așa de mult că v-ați întors le-a spus el cu o voce caldă și ospitalieră. Să știți că după ce ați plecat respinși de la mine nu am avut liniște. Am văzut cu cât respect și cu câtă demnitate v-ați îngropat prietenul și mi-am dat seama ce chin și ce durere v-a provocat decizia mea neînțeleaptă. Acum vreau să vă comunic că până la urmă am decis să rezolv problema într-un alt mod. Am luat hotărârea de a muta gardul cimitirului cu trei metri mai încolo astfel ca mormântul colegului vostru să fie inclus în interiorul cimitirului. Sper că mă puteți ierta a spus în cele din urmă preotul cu o voce tremurândă de emoție”. Preotul a rezolvat problema acestui mormânt doar în ceea ce privește locul (a incorporat mormântul în cimitir). Prin gestul său preotul a mutat gardul pentru a rezolva o problemă de loc și de timp.

Prin învierea Sa glorioasă Isus ne incorporează în nemurire. De asemenea prin învierea Sa unică El ne deschide poarta cimitirului și mută granițele cimitirului rezolvând o problemă de eternitate. Prin învierea Sa El are autoritate asupra morții hotarul peste care nu putea trece nimeni. Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte? Boldul morții este păcatul; și puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruință prin Domnul nostru Isus Cristos (1Corinteni 15:55,56,57). Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților (Apocalipsa 1:18).

Moartea este crudă, răvășitoare, umilitoare și acest lucru observăm cel mai bine atunci când ne moare cineva foarte drag și apropiat. Atunci învățăm o lecție dură a ireversibilității. Moartea prin definiție este ireversibilă. Dar între hidoșenia morții și noi se interpune ceva – învierea lui Isus Cristos. Datorită faptului că Hristos a înviat noi avem extraordinara promisiune a reversibilității și anume, nimic nici măcar moartea nu este finală. Moartea nu își are ultimul cuvânt chiar și ea poate fi anulată. Acest adevăr poetul a exprimat în versurile imnului învierii:

„Hristos a înviat din morți
Cu moarte pe moarte călcând
Și celor din morminte
Viață dăruindu-le.”

Învierea lui Hristos are un mesaj – ireversibilul va fi anulat. Învierea lui Isus aduce cu sine nădejde și credință că ceea ce a făcut Dumnezeu cândva într-un cimitir din Ierusalim se poate repeta și chiar se va repeta la scara universală. Cei care au crezut învierea au fost transformați, plini de nădejde și curaj au pornit să schimbe lumea cu mesajul învierii. Merită să observăm că primii creștini au mizat totul pe înviere; „Și dacă n-a înviat Cristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică și zadarnică este și credința voastră.” (1Corinteni15:14)
Pentru mine învierea lui Isus îmi dă putere și capacitate de a crede că mai este un capitol după ultimul. Noul capitol după ultimul este intitulat – nemurire. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru acest capitol minunat. Dacă citim cu atenție Evangheliile vom observa că biografia vieții lui Isus Cristos este singura biografie cunoscută de om care nu se sfârșește cu moartea și îngroparea, ci cu învierea și înălțarea. Datorită învierii lui Cristos la încheierea necrologului fiecărui creștin Dumnezeu adaugă expresia de acum înainte. O ce glorios este Domnul nostru, va fi un mâine pentru noi, va fi acel de acum înainte pentru fiecare dintre noi. Mai este un capitol după ultimul și acesta nu va avea sfârșit. Va fi un nou capitol, va fi un mâine pentru familia lui Dumnezeu, întrucât a fost un mâine (învierea ) și pentru Isus Cristos. Domnul a biruit moartea și prin învierea Sa glorioasă ne-a dat garanția potrivit căreia suntem siguri că „El trăiește și că vom trăi și noi” (Ioan 14:19).
Mângâiați-vă, dar unii pe alții cu aceste cuvinte... Hristos a înviat!

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viață dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate și totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul căruia plecăm a noastre inimi?

El singur zeu stătut-au nainte de a fi zeii
Și din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet și lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceți-i,
El este moartea morții și învierea vieții!

(Eminescu – Rugăciunea unui dac)