Să ne amintim pentru ce trăim

Trebuie să recunoaștem că uneori cei mai mulți dintre noi ne plângem de așa zisele lipsuri pe care le simțim în viață. Suntem nemulțumiți de mașină, de casă, de îmbrăcăminte, de familie, de felul în care arătăm, uitând cât suntem de binecuvântați de fapt! Închidem ochii și ne prefacem că nu există oameni care trăiesc pe străzi, care suferă de foame, oameni singuri, care au într-adevăr motive întemeiate pentru a se plânge. Și totuși, unii nu o fac…

Mi-aduc aminte de o asemenea persoană. Mereu îmbrăcată modest, un om care stătea uneori flămând pentru a-și hrăni copiii cu pâine doar, care a îndurat ani grei de frig în căsuța în care locuiește. Un om fără bani, mașină și fără mofturi. De departe îl vezi venind la muncă cu zâmbetul pe buze, mereu vesel slăvindu-l pe Dumnezeu în toate! L-am întrebat odată: „Cum poți să mai zâmbești când viața ta este atât de grea?”

Și, la fel de senin ca de obicei, a răspuns: „Știu că viața nu este atât de ușoară pe cât aș vrea, dar indiferent de greutăți și lipsuri, ea trece în fiecare secundă. Însă ceea ce mă face fericit este nădejdea mea, că Dumnezeu îmi pregătește un loc mai bun în ceruri. Nu am nimic aici, dar acolo, în veșnicie, am de câștigat cu mult mai mult decât pe pământ.” Și, iarăși, a zâmbit. Un om simplu, însă cu toate acestea, mi-am dat seama că are un lucru mai de preț decât toate: îl are pe

Dumnezeu!

Știu că, odată, toate greutățile și durerile vieții ne vor fi răsplătite de Însuși Dumnezeu, pentru că n-am uitat niciodată scopul nostru pe acest pământ: acela de a înțelege că fericirea adevărată nu este în viața aceasta, ci în veșnicie. Noi… trăim pentru a ajunge odată acolo!

Articol scris de LUTA ANCA