A.W.Tozer

Deși A.W.Tozer a murit în 1963, atât viața lui, cât și moștenirea spirituală pe care a lăsat-o, a continuat să atragă pe mulți la o cunoaștere mai profundă a lui Dumnezeu. Tozer a pășit pe o cale în viața spirituală, pe care prea puțini au ales-o – căutarea necurmată, din dragoste, a lui Dumnezeu. El a tânjit după o cunoaștere mai adâncă a Mântuitorului – cum să I se închine și să-I slujească cu toată ființa sa.

Pe tot parcursul vieții și lucrării sale, Tozer a chemat biserica să se întoarcă la creștinismul autentic prin care se caracteriza biserica primară – sfințenie și o credință neclintită. James Snyder, în cartea sa, „În căutarea lui Dumnezeu: viața lui A.W.Tozer”, spune: „El aparținea de biserica întreagă. Oriunde găsea creștinism adevărat, folosea cu bucurie prilejul de a și-l însuși”.

În tot timpul vieții sale, Tozer a păstorit câteva biserici creștine și alianțe misionare, a scris mai mult de 40 de cărți, a lucrat ca editor la Alliance life – publicația lunară denominațională pentru C&MA. Cel puțin două din cărțile sale fac parte din categoria cărților clasice spirituale: „În căutarea lui Dumnezeu” și „Cunoașterea Celui Preasfânt” – cărți de o valoare imensă pentru omul care niciodată nu a primit o educație teologică abstractă. Locul de unde a învățat a fost prezența lui Dumnezeu; caietele și uneltele de lucru au fost rugăciunea, scrierile primilor creștini și a teologilor – puritani și oameni mari ai credinței.

„I-am mulțumit deseori lui Dumnezeu”, mărturisește Tozer, „pentru căile dulci și atrăgătoare ale Duhului Sfânt pe care le-a folosit pentru a lucra în inima acestui puștan neînvățat, atunci când aveam 17 ani. Aveam un vecin cu numele de Holman. Nu-i cunosc prenumele. Pentru mine era doar Domnul Holman; era vecinul nostru. Auzisem că era creștin, dar mie nu mi-a vorbit niciodată despre Cristos. Într-o zi, pe când mă plimbam pe stradă cu acest vecin prietenos dintr-o dată și-a pus mâna pe umărul meu și mi-a spus: 'Știi, mă gândesc la tine...mă întreb dacă ești creștin, dacă ești convertit. Doream să am ocazia să stau de vorbă cu tine'. I-am răspuns: 'Nu Domnule Holman, nu sunt convertit. Dar mulțumesc că mi-ai spus asta. Mă voi gândi serios la lucrul acesta'. Puțin mai târziu, m-am oprit la un colț de stradă pentru a asculta un om predicând. A citat invitația lui Isus: 'Veniți la Mine!', și rugăciunea păcătosului: 'Ai milă de mine!'. M-am dus acasă și am urcat în mansardă ca să nu fiu deranjat. Acolo, în rugăciune serioasă mi-am dat inima și viața lui Isus Cristos. De atunci am fost mereu creștin. Picioarele mele m-au dus acasă și m-au urcat la mansardă, dar nu picioarele mele au fost cele care au mers la Isus, ci inima mea. În inima mea am acceptat să merg la Isus. Am luat hotărârea și am mers. Acestea au fost cele două lucruri - remarca plină de grijă a vecinului nostru și explicația predicatorului de stradă - care m-au împins Împărăția lui Dumnezeu”.

„Am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt la vârsta de 19 ani, pe când eram pe genunchi, stăruind în rugăciune în camera din casa soacrei mele. Doream voia lui Dumnezeu pentru mine și mă opusesem aproape tuturor grupărilor și curentelor 'ism'-ice care veneau cu formele, teoriile și învățăturile lor. Toate au încercat să mă doboare. Unii spuneau că am mers prea departe, alții că ajunsesem suficient de departe. Dar eu știu sigur ce a făcut Dumnezeu pentru mine și în mine în acel moment. Nimic din exterior nu avea vreun înțeles important pentru mine. În disperare și în credință, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanță la ce era încărcat de o importanță majoră - să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului celui viu. Fiecare lucrare mică pe care Dumnezeu a făcut-o vreodată prin mine și prin slujirea mea pentru El datează din acel moment când am fost umplut de Duhul. De aceea pledez pentru viața spirituală a Trupului lui Cristos și pentru lucrările veșnice ale Duhului veșnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale”.

Locul în care se refugia să se roage și să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu era subsolul din casa familiei sale. El a scris odată: „Mi-am dat seama că Dumnezeu este o mângâiere pentru mine, El este bun și în orice circumstanță îmi este ușor să trăiesc cu El.” Snyder scrie despre el: „Dragostea și harul lui Isus Hristos erau pentru el o uimire, un motiv de adorare în orice împrejurare”. Deși nu a urmat nici un seminar sau colegiu biblic, Tozer a primit două diplome onorifice de doctorat. A acceptat propunerea de a fi pastor pentru prima dată în West Virginia, 1916. În decembrie 1921, el, împreună cu soția sa, Ada, s-au mutat în Morgantown, unde s-a născut primul lor copil din cei șapte (șase băieți și o fată).

În primii ani de lucrare, banii erau extrem de puțini. Familia Tozer a făcut un legământ să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor, indiferent de circumstanțe. „Suntem ferm convinși că Dumnezeu poate să trimită bani pentru copiii Săi care cred în El – dar acest principiu își pierde valoare dacă ne bucurăm de bani și nu îi dăm slavă Lui, Dătătorului, așa cum se cuvine!” Tozer nu s-a abătut niciodată de la acest principiu. Lucrurile materiale nu au fost o problemă pentru el. Mulți au spus că dacă el avea mâncarea necesară, îmbrăcămintea și cărțile sale, era mulțumit. Familia sa nu a avut niciodată o mașină, în schimb au ales să călătorească cu autobuzul sau cu trenul. Chiar și după ce a ajuns un autor creștin bine cunoscut, el a cedat în scris majoritatea drepturilor sale pentru cei care se aflau în nevoie. Mesajul pe care îl transmitea era în aceeași măsură înviorător și pătrunzător, dur, care nu permitea compromisuri. Singura lui țintă în viață era să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal și a încurajat pe alții să facă la fel. Imediat mai apoi a descoperit că o relație adâncă și statornică cu Dumnezeu trebuie să fie cultivată.

În perioada în care păstorea o biserică din Indianapolis, Tozer a observat o schimbare în lucrarea sa. În acea vreme, el nu predica decât evanghelia – singurul subiect despre care vorbea înaintea oamenilor, dar Dumnezeu a început să-l conducă spre o nouă treaptă a lucrării sale. Mai întâi și-a notat gândurile pe hârtie, dar în cele din urmă această schimbare a făcut din el un scriitor cu mult rod în lucrarea sa.

În 1928, Tozer a acceptat propunerea de a fi pastor în Chicago, la Southside Gospel Tabernacle, timp de 30 de ani. Mica parohie a ajuns să fie neîncăpătoare iar temelia acestei biserici era misiunea și o viață mai profundă cu Isus Hristos. Snyder spunea despre Tozer: „Predicile sale nu erau niciodată superficiale. În spatele acestora era întotdeauna o gândire adâncă care obliga ascultătorii să se gândească la fel de profund la cuvintele pe care le auzeau. El avea această abilitate de a-și face ascultătorii să se cerceteze pe ei înșiși în lumina a ceea ce Dumnezeu le vorbea. Oamenii neserioși și superficiali niciodată nu l-au plăcut pe Tozer; dar cei care vroiau cu adevărat să audă ce avea Dumnezeu să le spună, l-au iubit.”

Fundamentul tuturor predicilor și învățăturilor lui Tozer a fost întotdeauna timpul de părtășie cu Dumnezeu în rugăciune. Acolo, el închidea ochii la confuzia lumii, la tot ce este pământesc și în schimb își concentra toată atenția asupra lui Dumnezeu. „Activitățile noastre religioase ar trebui să fie ordonate în așa fel încât să ne permită să avem suficient de mult timp pentru a cultiva liniștea și solitudinea.” (Tozer)

Încă din prima parte a lucrării sale, Tozer și-a dat seama că Hristos îl chema la o predare diferită și specială care cerea o golire de sine și o foame de a fi umplut din plin cu Duhul lui Dumnezeu. Acest fel de predare l-a mistuit întreaga viață.

Într-una din predicile lui, a spus: „Mi se tot spune că am pierdut trenul, dar răspunsul meu este că nici nu am încercat să prind acel tren. Acel tren, ca și multe altele asemenea lui pot pleca și fără mine, iar eu voi fi foarte fericit. Dacă vrem, ne putem conforma religiei din zilele noastre. Cântăresc aproximativ 70 de kilograme când sunt ud leoarcă, dar stau aici în fața voastră pentru a vă spune că sunt un nonconformist, născut de două ori, un rebel, și nu mă voi conforma vremurilor. Până acum am fost în stare să am auditoriu, deși am refuzat să mă conformez vremurilor. Dar dacă va veni o zi când a te conforma vremurilor va fi prețul pe care va trebui să-l plătesc pentru a fi ascultat de oameni, atunci voi ieși și o voi lua de acolo de unde am pornit la început: de la colțurile străzilor, și voi predica acolo. Dar nu mă voi conforma vremurilor. Se spune că trebuie să faci asta. „Nu știi că avem același mesaj, doar că trăim vremuri diferite?” Când aud asta, recunosc vocea șarpelui. Aud șuierătura șarpelui în asemenea vorbe. Așadar, putem sau să ne conformăm, sau să ne retragem din toată afacerea. Iar Pavel spune: „Depărtează-te de astfel de oameni”.

Leonard Ravenhill spunea despre Tozer: „Mă tem că nu vom mai vedea niciodată un Tozer. Oameni ca el nu au învățat în băncile colegiilor, ci în școala Duhului.”

„Dumnezeu se revelează pe Sine 'copilașilor', dar Își ascunde Fața într-un întuneric gros de cei înțelepți și învățați. Noi trebuie să fim simpli în apropierea personală de Dumnezeu; trebuie să ne dezbrăcăm de orice altceva și să rămânem la lucrurile esențiale care, așa după cum ne vom da seama, sunt puține și mult dorite de suflet.”

Spre sfârșitul slujirii lui, A.W.Tozer a făcut observația că războiul e pierdut, referindu-se la invazia atroce a lumii în biserică. El a obiectat împotriva creștinismului anemic. „În multe biserici”, s-a plâns Tozer, „creștinismul a fost diluat până când soluția a devenit așa de slabă, încât, dacă ar fi otravă, nu ar face rău la nimeni, iar dacă ar fi medicament, nu ar vindeca pe nimeni!”

Singura speranță pentru creștinismul modern, susține Tozer, se află în creștinul individual. Din această perspectivă vorbește și scrie el, fiind întotdeauna în căutare de oameni care să i se alăture în „Părtășia inimii arzătoare”. Dacă o persoană va ajunge la lumină prin predicarea sau scrierile lui, aceasta va fi o răsplată pentru dr. Tozer.

A.W.Tozer a murit luni, 12 mai 1963, după aproximativ o săptămână de la ultima sa predică. Căutarea sa a luat sfârșit – a ajuns la destinație. Mormântul său din Akron, Ohio, este gravat cu un simplu epitaf: A.W.Tozer – Un om al lui Dumnezeu.

Căutarea lui Dumnezeu este ceva mai mult decât o moștenire lăsată după moarte – este un mod de viață care ni se transmite pentru ca și noi să putem experimenta o viață ca a lui Tozer. Tu ai început să-L cauți pe Dumnezeu?