Charles Haddon Spurgeon

Întreaga suflare baptistă din lume sărbătorește, la 19 iunie 1934, centenarul nașterii lui Spurgeon. El a fost ultimul puritan. Însemnătatea lui este covârșitoare, atât pentru baptiști cât și pentru nenumărații ucenici ai lui Isus. Milioane de buze vor rosti, cu adâncă mulțumire, numele acestui bărbat, pentru că Dumnezeu l-a întrebuințat să-i aducă la cunoașterea Adevărului.

Cu toate că vocea lui a amuțit acum demult, prin cele 66 de volume de predici, el mai vorbește și astăzi. Ele sunt pentru mulți un izvor nesecat de binecuvântări. Toate acestea înseamnă influența permanentă a unei personalități mari, aleasă în chip deosebit de Dumnezeu.

Sumara lucrare de față dorește să aducă modesta ei contribuție la cunoașterea vieții, sufletului și operei acestui „principe printre predicatori”.

Trăim alte vremuri decât acelea în care a trăit Spurgeon. Mărturia lui însă este scoasă din eternele adevăruri dumnezeiești, care nu pier și nu se demodează niciodată. El a vestit, ca nimeni altul- o viață întreagă - unul și singurul adevăr simplu și mântuitor: credința în Isus cel răstignit. Dominat de mai puține particularități și de mult mai puține secrete decât au oamenii în general, Spurgeon și-a pus întreaga inimă în cuvântările și scrierile sale. Sinceritatea lui naturală, care nu păstra nimic pentru sine ci dădea tuturor toate, a plămădit din comunitatea lui, o adevărată frățietate. El putea da altora, pentru că sigur, căpăta de la Domnul cu care trăia în strânse legături.

Dacă vrem să sărbătorim cât mai folositor centenarul nașterii lui Spurgeon, atunci să nu cinstim geniul lui de predicator admirându-l până la invidie, să nu-l venerăm cu exagerarea, până la pasiunea lipsită de orice critică dreaptă, dar nici să nu ne obosim a scoate în relief ceea ce se află la periferia mesajului său, ci, să devenim ceea ce a fost el: Transmițătorii binecuvântărilor primite prin harul lui Domnului nostru Isus Hristos.

Charles Haddon Spurgeon s-a născut la 19 iunie 1834 în Cheveldon, ținutul Esex, în sud-vestul Angliei. Străbunicii lui erau originari din Olanda și făceau parte din miile de credincioși care au găsit refugiu în Anglia în timpul persecuțiilor ducelui de Alba.

S-a ajuns la o separare a familiei lui Spurgeon de biserica de stat. Străbunicii lui erau oameni cu o evlavie curată care și-au crescut copiii în temere de Dumnezeu. Fiul lor, James, bunicul lui Spurgeon a fost timp de 54 de ani pastorul comunității independente din satul Stambourne.

Încă din copilărie au început să se arate cele două însușiri ale caracterului lui care l-au făcut atât de renumit: iubirea neclintită de adevăr și voința de fier. Serviciul divin și citirea Cuvântului lui Dumnezeu nu le făcea cu silă, ci de plăcere și uneori căuta un loc ascuns unde să se poată ruga. Câteodată predica fraților și surorilor lui.

Neobișnuita dezvoltare spirituală a copilului, stârnise atenția generală. Bătrânii adunării, cu fețele grave, care se adunau în casa pastorului de obicei, sâmbătă seara, rămâneau uimiți de observațiile potrivite, pe care le arunca copilul în toiul convorbirii lor. Siguranța și îndrăzneala, care mai târziu l-au făcut celebru ca vorbitor, se arătau din fragedă copilărie.

Odată cu anul 1849 începu pentru Spurgeon un timp de grele lupte sufletești. De multă vreme era stăpânit de un simțământ puternic al păcatelor sale. „Mă simțeam nenorocit,”- istorisea el în acea vreme - „abia mai puteam lucra. Mă hotărâsem să vizitez fiecare biserică și am început cu cea din orășelul în care locuiam, gata să fac orice, numai să mă ierte Dumnezeu. Am făcut ocolul tuturor bisericilor, am respectat și respect pe bărbații care predicau în ele, totuși trebuie să spun că n-am auzit pe nici unul din ei predicând întreaga Evanghelie. Predicau adevăruri mari, bune, dar eu vroiam să știu: cum mi se pot ierta păcatele? Tocmai lucrul acesta nu mi se spusese. Voiam să aud cum poate căpăta pacea un păcătos, care-și simte povara păcatelor și în locul acestei Evanghelii, auzii o predică: „Nu vă înșelați, Dumnezeu nu se lasă batjocorit!”, care nu-mi arăta calea scăpării, ci dimpotrivă îmi mări chinurile.

Într-o zi de iarnă, pe când îmi petreceam vacanțele în Colchester, mergeam din nou spre biserică. Ningea însă atât de tare că nu mi-am putut continua drumul. M-am oprit și am intrat într-o sală necunoscută. Era adunarea „metodiștilor primitivi”. Auzisem în multe rânduri de ei. Voiam să cunosc cu orice chip, calea mântuirii, chiar dacă aș fi căpătat cea mai cumplită durere de cap. M-am așezat pe o bancă și serviciul divin începu. La amvon s-a suit un om slab care citi cuvintele: „Întoarceți-vă la Mine și veți fi mântuiți toți cei care sunteți la marginile pământului!” (Is.45:22). Își pironi ochii asupra mea, ca și când întreaga mea inimă i-ar fi fost cunoscută și spuse: „Tinere, te afli în mari nevoi. Nu vei ieși din ele, dacă nu vei privi la Hristos”. Apoi își ridică mâinile și strigă, așa cum numai un metodist primitiv poate striga: „Privește! Privește! Privește!” ... - „Trebuie numai să privești”, spuse el. Și eu văzui îndată calea mântuirii. O, cum îmi sălta inima de bucurie! Am fost tămăduit ca și israeliții, care au privit la șarpele de aramă. Așa s-a pocăit Spurgeon.

Spurgeon cunoscu, de copil, biserica independentă; în timpul unui serviciu divin metodist primi mântuirea, iar alegerea lui personală l-a condus la baptiști.

Faptul că nu socotea ca ceva nefolositor știința teologică, atât pentru el cât și pentru alții, reiese limpede și din îndemnurile spre studiu temeinic, pe care le dădea elevilor săi. Dar Spurgeon nu neglija nici științele generale. El cunoștea și iubea poeții englezi, în special pe Shakespeare. Una din cărțile lui favorite era „Călătoria creștinului”, de John Bunyan. Științele naturale îl atrăgeau cu deosebire și își câștigase cunoștințe mari în acest domeniu.

Când se hotărî să renunțe la cultura universitară, se gândi că îi este sortită existența modestă a unui predicator sărac, într-o comunitate mică. Nu presimțea cât de curând urma să devină un predicator vestit.

Tânărul de 20 de ani, ajuns astfel pastorul unei comunități londoneze și după patru luni, era un predicator iubit și stimat, la ale cărui predici venea poporul în șiruri nesfârșite. Dar n-a fost scutit nici de atacurile acelora care nu-l putea înghiți pe tânărul baptist, cu fața rotundă, cu limbajul înflăcărat, care nu se mișca în liniile vechi ale stilului demodat, care nu ținea predica fără să nu se adreseze păcătoșilor, stăruind „să se pocăiască, să creadă în Evanghelie, să privească la Isus și să fie mântuiți”. Unii dintre colegii lui, evlavioși în fond, neputând totuși înăbuși invidia, îi profețeau un sfârșit trist. Însă cine s-a hotărât odată să-l asculte, era captivat de felul nou și cuceritor în care Spurgeon vestea vechile adevăruri biblice.

Într-o duminică, printre ascultătorii lui Spurgeon în Music Hall, se afla și Livingstone. După predică, el spuse lui Spurgeon că, în toată viața lui, nici un serviciu divin nu l-a mișcat atât de mult, ca acesta. Când se va întoarce iarăși în singurătatea Africii, nimic nu-l va mângâia mai mult ca amintirea omului lui Dumnezeu, care a făcut așa o adâncă impresie asupra miilor de oameni. În Music Hall a predicat numai până la sfârșitul anului 1859.

Comunitatea lui Spurgeon crescu curând la peste cinci mii de membri înscriși. Alte mii de oameni, membri ai bisericilor de altă credință sau nuanță religioasă, veneau să-l asculte aici. Era mereu înghesuială la intrările Tabernacolului.

Predicile pe care le-a ținut Spurgeon în Tabernacol, timp de aproape 39 de ani, au fost mereu noi.

În celelalte seri libere, predica și în alte părți. Pentru a se recrea, se duse într-o vară, pentru 12 zile în Scoția. A doua zi după sosire, primi o invitație pentru predică. Prietenul al cărei oaspete era, pentru a-l scăpa de încurcătură închirie un iaht și călători împreună cu el în largul mării; peștii doar nu-l puteau ruga să le predice.

În anul 1854 ieși de sub tipar prima predică și din ianuarie 1855 se tipări câte una în fiecare săptămână. Aceste predici se vindeau într-un număr enorm, cu un pence bucata. Predicile se tipăreau în câte 100.000 exemplare, iar una, în care Spurgeon face apologia botezului creștin, așa cum îl practică baptiștii, atinse un tiraj de 300.000 exemplare. La sfârșitul anului 1891 se tipăriseră 2236 predici, în ordine săptămânală. Adunat împreună predicile alcătuiesc un număr respectabil de 66 de volume. Numărul uriaș de predici se explică ușor prin faptul că Spurgeon a predicat aproape 40 de ani în șir, în fiecare duminică de 2 ori, numai în Londra. Cei care le citesc nu sunt numai protestanți, ci și catolici și ortodocși.

El credea ce spune Dumnezeu: „Cuvântul meu nu se va întoarce fără rod la Mine” și credea neclintit, că prin fiecare predică, Dumnezeu va mântui suflete; și i se făcea după credința lui. Această siguranță neclintită era unul din semnele și urmările caracteristice predicilor sale. Așa a predicat, într-un local lipsit de orice podoabă, fără orgă, fără amvon, fără veșminte pastorale, fără seminar, bărbatul ale cărui buze au fost atinse de cărbunii aprinși de pe altarul lui Dumnezeu și în a cărui inimă ardea focul Duhului Sfânt.

Completa explicație a succesului acestui instrument ales, stă în mâna Aceluia care încuie și nimeni nu poate descuia, descuie și nimeni nu poate încuia.

Activitatea lui Spurgeon, ca scriitor, este tot atât de vastă ca și cea de predicator. Cine ar dori să cumpere toate scrierile sale, ar trebui să se îngrijească mai întâi de o bibliotecă mare. Și oricine ar voi să citească toate, ar trebui să renunțe pentru mulți ani la orice lectură.

Afară de cele 66 de volume de predici, a scris mai mult de 100 de cărți. Numai datorită faptului că poseda un instinct extrem de dezvoltat de a nimeri repede și precis obiectul cel mai potrivit, fără a pierde timpul în șovăiri, precum și în însușirii de a economisi, nu numai minutele ci și secundele, prin împărțirea sistematică a zilei, numai astfel a putut Spurgeon să producă atâtea scrieri și opere frumoase.

Spurgeon publica adesea în foaia lui, schițe frumoase, originale, din călătorie, din care nu putea să lipsească predicatorul. Astfel, folosi și descrierea turnului Eiffel din Paris, pentru a scrie despre mania de a se crede mare.

Pe data de 8 ianuarie 1856, se căsători cu Susana Thompson. Casa din Helensburgh, în care au petrecut primii ani de căsnicie, era situată destul de departe de zgomotul orașului, în plină câmpie, care îi oferea lui Spurgeon recreația atât de necesară. Căsnicia era foarte fericită. Era o căsnicie ideală. El ținea la soția lui cu multă dragoste delicată; ea împărtășea, înțelegătoare, marea lui însărcinare și participa la toate bucuriile lucrului său, chiar dacă uneori viața familiară suferea din cauza deselor sale călătorii de evanghelizare.

Băieții gemeni, Thoma și Charles, singurii copii care au rezultat din căsnicia lor, crescură pentru bucuria părinților și îi urma în credință. Ambii deveniră predicatori.

La 20 ianuarie făcu ultima plimbare. În ziua următoare trebui să stea în pat, din cauza durerilor groaznice de cap, și starea lui se înrăutăți. Două zile mai târziu, spuse secretariatului său: „Lucrul meu s-a terminat”. Transmise încă salutări prietenilor; dar mai mult zăcu fără cunoștință și cei din jurul său, care stăteau zi și noapte de veghe, așteptară zadarnic un ultim cuvânt din partea lui. Duminică 31 ianuarie, 1892, la ora 11 seara, trecu în veșnicie.