Iosif Trifa
Preotul Iosif Trifa s-a născut la 3 martie 1888 în comuna Certege, județul (pe atunci) Turda, ca cel de-al patrulea – din cei șase – fiu al familiei Dumitru și Ana Trifa. Pe linia descendenței paterne, bunicul lui Iosif Trifa a fost unul din centurionii și oamenii de încredere ai lui Avram Iancu. Între 1895 – 1889 Iosif Trifa urmează școala primară în satul natal, apoi cursurile gimnaziale în Brad și Beiuș. În 1907 se înscrie la Academia Teologică din Sibiu. În 1910, prin „Decret învățătoresc”, obține titlul de învățător la Școala Poporală din comuna Vidra de Sus, protopopiatul Câmpeni (învățământul românesc din Ardeal fiind confesional, preoții, în cele mai multe sate, erau și învățători). În același an obține și „Atestatul de Cualificațiune” pentru misiunea de preot.
În anul școlar 1910 – 1911 își începe activitatea ca învățător în Vidra de Sus. Aici o cunoaște pe Iuliana Iancu, nepoată dinspre frate a lui Avram Iancu. Se căsătoresc în toamna anului 1912, Iosif Trifa fiind hirotonit preot, în același an, pe seama parohiei Vidra de Sus.
Începe o intensă colaborare în presa vremii. Publică numeroase articole (cu precădere, materiale de opinie și atitudine, focalizate pe factualitatea imediată a vieții „moților” între care trăiește), în diverse cotidiene, periodice, îndreptându-și atenția spre „durerile” celuilalt, ale aproapelui contemporan. De altfel, principalele articole din această perioadă (în speță, cele de analiză, atitudine, dar și fapt divers, pamflet etc.) se vor organiza în conturarea rubricii „Din durerile moților”. Rubrică longevivă găzduită, de regulă, de „Dacia Traiana” din Sibiu. Dintre publicațiile la care colaborează, acum, amintim: „Telegraful Român”, „Revista Teologică”, „Foaia Poporului” – Sibiu, „Renașterea Română” și „Țara Noastră” – Cluj, „Tribuna” – Arad, „Românul” – Iași, „Libertatea” și „Foaia Interesantă” – Orăștie, „Foaia Diecezană” – Caransebeș, „Solidaritatea”, „Conservatorul”, „Viața națională”, „Epoca” – București.
E și momentul în care, pentru ajutorarea și propășirea (inclusiv socială) a „îndureraților moți”, înființează banca populară „Vidreana”.
În 1912 i se naște primul copil, pe care îl va pierde, în anul următor. Aceeași soartă o vor avea încă doi copii – din cei patru – ai familiei Trifa. În 1918, în urma epidemiei de gripă spaniolă, moare și Iuliana, soția, rămânând doar cu Tit, singurul fiu, în vârstă de trei ani.
În 1920 îi apare, la Arad, prima carte de meditații – Spre Canaan, în care detectăm atitudinea sa fermă împotriva „bolșevicismului”, perceput ca o primejdie uriașă ce stă să se abată asupra lumii.
Este chemat, în anul următor, de către Ioan Lupaș, celebrul profesor de istorie al Academiei Române, pentru a ocupa un post administrativ la Universitatea din Cluj. Totodată, Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului (fostul său profesor de la Academia andreiană) îl invită, printr-o scrisoare, la Sibiu, pentru a-i încredința conceperea și elaborarea unei publicații religioase poporale. Alege Sibiul. La jumătatea anului 1921 ajunge în cetatea lui Hermann. Este numit duhovnic al Academiei Teologice.
La 1 ianuarie 1922 apare săptămânalul „Lumina Satelor”, avându-l ca „redactor responsabil” pe preotul Iosif Trifa.
Încă de la primul număr, foaia pentru popor își preciza politica editorială în termeni categorici și preciși: „Pornim la drum și vom rămânea statornic cu mână slobodă și gură neîngrădită. Mâna slobodă a dezveli ranele oriunde le-am simți, pentru a turna untul de lemn al vindecării și gura neîngrădită pentru a spune adevărul pe față și a-i zice răului pe nume, oriunde l-am descoperi.” (Preot Iosif Trifa – Răvașul politic, în „Lumina Satelor”, nr. 1 / 1922, p. 2)
Tot acum, odată cu apariția foii, Mitropolitul Nicolae Bălan împărtășește arhiereasca-i binecuvântare lucrului de la „Lumina...”: „Luându-și lumină din lumina lui Hristos, Care luminează tuturor, ea va turna în sufletele celor ce o vor citi cu luare aminte învățăturile credinței celei mântuitoare, povețele dragostei fără de care nici un lucru trainic nu se poate sălășlui între oameni, și nădejdea în tot binele pe care, prin munca și silințele noastre, suntem datori să-l coborâm în alcătuirile vieții dintre noi.
Sfaturile și îndrumările acestei gazete se vor potrivi cu trebuințele zilelor noastre, ca să fie spre întărirea bunelor moravuri, spre povățuire către împlinirea dorințelor cetățenești, spre buna chivernisire a gospodăriei naționale, spre cumpăt și cruțare în toate, spre călăuzirea tineretului, spre pacea și buna înțelegere între toți fiii neamului nostru românesc.
Ea va fi scrisă cu dragoste pentru popor, de luminarea și binele lui și cu aceiași dragoste așteaptă să fie primită și citită.” (Mitropolitul Nicolae Bălan – Binecuvântare arhierească, în „Lumina Satelor”, nr. 1 / 1922, p. 1)
În 1923 apare Mișcarea spirituală „Oastea Domnului”, inițiată de preotul Iosif Trifa în urma unei Chemări la o viață nouă în Hristos, publicată în primul număr al „Luminii Satelor” pe anul 1923. Organizația ajunge, în câțiva ani, să atingă cifre impresionante de membri, angajați activ în lupta împotriva sudalmei și alcoolismului (principalele fronturi de luptă ale Mișcării). În 1938, după mărturiile contemporane, organizația are 300.000 de membri, în țară și dincolo de hotarele ei.
Referitor la alegerea și chemarea Părintelui Iosif la Sibiu pentru înalta misiune de a fi gazetarul îndrumător al maselor poporale, Mitropolitul Nicolae Bălan avea să declare, într-o ședință a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei de la Alba-Iulia și Sibiu, ținută la 19 mai 1930: „…Multă vreme am căutat între preoții noștri un om care să mă înțeleagă. Mă felicit și mulțumesc lui Dumnezeu că am găsit în părintele Iosif Trifa omul de nădejde care mi-a înțeles intențiile și pe care-l socotesc unul din cei mai vrednici colaboratori ai mei. Îi mulțumesc din acest loc pentru acțiunea lui misionară pe care o dezvoltă la «Lumina Satelor» și în «Oastea Domnului», cu toată priceperea și cu toată hărnicia. Mișcarea e bine inițiată și bine condusă” (text reprodus după Biserica și școala, nr. 29 / 13 iulie 1930, p. 3). Iar, într-un Congres al „Oastei Domnului”, care a avut loc la Sibiu, în Duminica Rusaliilor anului 1932, același Î. P. S. Nicolae al Ardealului nuanța: „Era după Război. Dumnezeu m-a chemat la scaunul Mitropoliei ardelene. M-am rugat să-mi împărtășească darul Său ca să renasc la o viață nouă pe fiii neamului nostru. Atunci am luat hotărârea de a înființa aici o gazetă care să ducă cuvintele Scripturii și să le împrăștie pe întreg cuprinsul acestei țări. Sub inspirația lui Dumnezeu, gândul meu s-a oprit la un smerit preot din munții Apuseni care, pe vremuri, când eram profesor, fusese elevul meu la seminar. Am trimis vorbă preotului Iosif din Vidra. A venit. Și am pornit la lucru și părintele Iosif, văzând cum crește opera, creștea și dânsul sufletește. Oastea Domnului e un curent de trezire în albia vieții noastre”.
Până în 1938, preotul Iosif Trifa publică aproape 40 titluri de carte de factură religioasă (originale și prelucrări), tipărite într-un tiraj de peste un milion de exemplare. De asemenea, tipărește peste 300.000 de exemplare de calendar – carte (aferente fiecărui an) și mii de Biblii ortodoxe, rezervate, în special, publicului țintă al foii, adică sătenilor. Mulți dintre aceștia învață să citească de pe textele puse la îndemână de publicația și tipăriturile sibiene. Săptămânalul „Lumina Satelor” și, din 1930, suplimentul acestuia – „Oastea Domnului” – cunosc tiraje uimitoare, de ordinul zecilor de mii de exemplare, însumând, în preajma anului 1935, 15 milioane de exemplare vândute.
Amploarea „fenomenului Iosif Trifa” (cum a fost denumit în epocă) stârnește invidii și ură din partea multor confrați de slujire, ale căror intrigi atrag, în cele din urmă, caterisirea (în 1935) preotului Iosif Trifa.
I se interzice publicarea săptămânalelor „Lumina Satelor” și „Oastea Domnului”. Preia, în 1935, revista „Ostașul Domnului” de la București. Scoate, în același an, o nouă revistă – „Iisus Biruitorul”, suspendată după chiar primul număr. „Iisus Biruitorul” va reapărea, apoi, cu intermitențe, până la începutul anului 1937, când va fi suspendată definitiv.
După trei luni apare, la Făgăraș, „Ecoul”. Printr-un „ordin de la București” își încetează, la scurt timp, și această publicație, apariția. Îi urmează gazeta „Alarma” (Făgăraș), al cărei tiraj este confiscat înainte de apariție. „Glasul Dreptății” – Sibiu (sfârșitul anului 1937) este ultima publicație preluată și tipărită de gazetarul Iosif Trifa.
În 12 februarie 1938, ca urmare a unei operații pe cord (cea de-a opta), preotul Iosif Trifa trece la cele veșnice.
În ședința sa din 28 septembrie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române decide ridicarea caterisirii preotului Iosif Trifa.
„Ținând seama de propunerile P. S. Episcop Vicar Serafim – se arată în textul hotărârii – care a propus reabilitarea memoriei sale și acordarea iertării de pedeapsa caterisirii;
Având în vedere că încă în viață fiind, fostul preot Iosif Trifa și-a cerut iertare atât de la ierarhul său (Mitropolitul Nicolae Bălan), cât și de la Sfântul Sinod;
Luând în considerare activitatea lui meritorie depusă în slujba Bisericii înainte de pedepsirea sa;
În urma discuțiilor purtate de Sfântul Sinod în plenul său, care a apreciat că abaterile fostului preot Iosif Trifa au fost de natură disciplinară și nu doctrinară;
La propunerea Comisiei pentru doctrină, viața religioasă și pentru mănăstiri, Sfântul Sinod a hotărât:
Aprobă reabilitarea memoriei preotului Iosif Trifa și ridicarea pedepsei caterisirii ce i-a fost aplicată de către Consistoriul Eparhial Sibiu în februarie 1935.
Trebuie spus că reabilitarea memoriei părintelui Iosif Trifa și ridicarea pedepsei caterisirii sale hotărâtă de către Consistoriul Eparhial din Sibiu în 1935 reprezintă un act de dreptate istorică ce se face atât persoanei, cât și mișcării de renaștere spirituală pe care a generat-o” (Vestitorul Ortodoxiei Românești, periodic al Patriarhiei Române, an II, nr. 19-20 / 1990, p. 6)
Referințe critice
# „La Sibiu, pe lângă Mitropolia noastră ortodoxă lucrează de ani de zile cu multă râvnă un preot. Nu este un cuvânt de laudă dacă voi spune: cel mai harnic preot din țară. El este redactorul unei foi pentru popor care se împrăștie la săteni, o foaie pentru norodul cel mare al satelor. Are în ea fel de fel de știri folositoare. Dar mai ales are o parte pe care nici o altă publicație n-o are așa de minunat și de bogat tâlcuită: e partea creștinului. Foaia poartă numele «Lumina Satelor». Cine se va abona la ea este în câștig. (...) Dar preotul de la Sibiu mai are o sumedenie de cărți din care se vede că darul lui Dumnezeu a fost din belșug revărsat peste inima acestui minunat slujitor al Lui. (...) Le recomandăm bucuros pe toate.
Numele preotului e bine să fie pus la inimă ca o pildă rară de ucenic al Mântuitorului. Însemnați-l bucuroși ca pe o descoperire: preotul Iosif Trifa.” (Nicolae Iorga)
# „Dincolo, în Ardeal, un preot apostol a chemat și cheamă sub flamura câtorva îndatoriri de bună voie pe toți cei care vor să se distingă în viața lor creștină mai mult decât media credincioșilor. Mișcarea părintelui Trifa este binevenită și vrednică de toată stima noastră. (...)
Viața noastră bisericească seamănă prea mult cu pâraiele care curg vara, când n-a mai plouat de multă vreme. Ne miră când vedem azi pe albia uscată acest torent ivit, nu știm de unde. Să fim înțelegători! Sus, în Libanul cel Duhovnicesc, Dumnezeu păstrează tainice izvoare pentru noi păcătoșii.” (Gala Galaction)
# „Pentru a avea însă un folos adevărat din cetit nu e destul să ai dorința, ci să știi și ce să citești. Pentru că nu tot ceea ce se pune în tipar în formă de carte sau gazetă este literă de Evanghelie. Și gazetele și cărțile sunt așa cum le fac cei care le scriu. Unele sunt bune, altele sunt rele, unele sunt pline de învățătură, altele nu-ți folosesc la nimic, dimpotrivă, te pot îndruma pe cărări primejdioase. (...) Avem azi mai multe gazete poporale bune pe care le cunoaștem cu toții; cea mai veche: «Foaia Poporului», apoi «Lumina Satelor» – Sibiu.” (Ion Agârbiceanu)
# „…«Lumina Satelor»? Am cercetat-o întotdeauna cu bucurie și plăcere. Nu ca cel care vrea să afle; ci doar ca cel cu ochiul critic. Impresia unei munci modeste, stăruitoare și rodnice, de încreștinare nu s-a dezmințit niciodată.
Acum «Lumina Satelor» a împlinit cinci ani de neîntreruptă apariție. Ce a făcut ea în acești cinci ani se poate vedea ușor. Căci harnicul părinte I. Trifa, redactorul foii, a adunat în 12 cărți toată școala sufletească a «Luminii Satelor».
Le-am citit pe toate. Sunt cărți bine și potrivit tipărite, împodobite cu frumoase chipuri religioase – e adevărat, unele prea de-a dreptul luate din așa-numitele Erbaungsbücher protestante; ele cuprind tâlcuiri din Vechiul Testament, istorioare morale, adânciri în Evanghelii și viața Mântuitorului ș. a. Un scris care, în adevăr, poate să rămână; care nu se leagă de viața trecătoare a ziarului, ci e, în cel mai propriu înțeles al cuvântului, o școală; și încă, una căreia e imposibil să-i lipsească succesul și roadele.
Munca Părintelui Trifa este o pildă.
M-a oprit însă mai ales broșura intitulată Intrați în Oastea Domnului. Oastea Domnului Iisus este o asociație absolut nouă la noi; ai cărei membri își iau obligația de a trăi creștinește. Organizația este cu mult prea interesantă, ca idee; căci ea încearcă să soluționeze problema căreia, în Apus – ba chiar și la franciscanismul nostru – îi răspuns terțiarii.
Ea ar trebui urmărită mai îndeaproape și sprijinită. Munca de încreștinare are destule lucruri de învățat de la activitatea părintelui Trifa, de la «Lumina Satelor».” (Nae Ionescu)