Samuel Chadwick
S-a născut în anul 1860 într-o familie umilă din Burnley, Anglia. Bunicul lui a fost un om al rugăciunii, iar tatăl lui s-a convertit prin unul din predicatorii instruiți de John Wesley. A fost întâiul născut al unei familii numeroase. La vârsta de 8 ani, tatăl lui l-a luat cu el să lucreze într-o filatură de bumbac pentru a câștiga pâinea familiei. Lucra 12 ore pe zi, iar lucrul începea la ora 6 dimineața.
La 10 ani Domnul l-a chemat pe Samuel, iar el a răspuns chemării. Era într-un serviciu de Școală duminicală când cuvintele „ca un crin în mijlocul spinilor” i-au străpuns inima și s-a predat Domnului. El a recunoscut mereu această zi ca fiind cea mai importantă zi din viața lui și a văzut-o ca fiind ziua convertirii lui. De atunci a început să se roage. Cu privire la acel timp el a spus: „Mă retrăgeam de trei ori pe zi pentru rugăciune și mă rugam mereu în duh. Obiceiul rugăciunii de trei ori pe zi nu era ușor. Ora mesei era scurtă, familia era numeroasă și casa mică, dar m-am descurcat”.
Nu s-a jucat nici un joc și nu s-a recreat niciodată cu nimic altceva decât cu puțin grădinărit. La ora șase se întorcea de la lucru, iar la șapte era deja printre cărți și timp de cinci ore se lupta cu gramatica și aritmetica, geografia și istoria, cu teologia și Biblia.
La 15 ani a devenit foarte conștient de chemarea la predicare, iar la 16 ani a început să predice cu Jossiah Mee. În timpul primei păstoriri, la vârsta de 21 de ani a devenit conștient de o mare nevoie. Simțea că nu mai are putere nici în slujbă nici în rugăciune. În timpul unei nopți, în jurul orei trei, focul Duhului Sfânt s-a aprins în inima lui în timp ce focul din bucătărie ardea predicile lui în care se încrezuse. Ca tânăr își pregătea meticulos predicile și credea că puterea va fi declanșată prin ele. Dar Dumnezeu l-a cercetat în acea noapte și Samuel a capitulat. El a făcut referire la această experiență ca fiind botezul cu Duhul Sfânt. Chiar din acea zi a început lucrarea de convertire a harului. La întâlnirea de rugăciune de dimineață și-a mărturisit experiența și a condus primul lui convertit la Isus. Înainte de apusul soarelui s-au convertit șapte oameni, iar el obișnuia să spună: „Dumnezeu mi-a dat câte unul pentru fiecare an sterp al propovăduirii mele”. Și-a chemat biserica la o săptămână de rugăciune suspendând întâlnirile obișnuite. Rugăciunea a continuat și în următoarea săptămână, iar Dumnezeu lucra cu putere. Trezirea izbucnise. Sute de oameni s-au convertit.
A fost folosit de Dumnezeu în lucrarea de evanghelizare și de răspândire a învățăturii biblice în Edinburgh, Glasgow, Leeds, Londra și alte orașe. Mai târziu a devenit rectorul Colegiului Cliff și editor al ziarului săptămânal Joyful News.
Se disciplina singur cu rigoare trezindu-se la 6 dimineața și făcând un duș rece atât vara, cât și iarna. S-a obișnuit să doarmă foarte puțin. Lumina din camera lui de studiu rareori se stingea mai devreme de ora 2 dimineața. Și-a luat foarte puține concedii, iar în concedii se recrea muncind din greu. „Plăcerea pentru care trebuie să plătești,” a scris el odată, „cu greu își merită banii”.
Întreaga lui lucrare s-a centrat pe Biblie. Era un om al unei singure Cărți. Iată cum vorbea despre ea: „Am studiat Biblia, m-am rugat cu cuvintele Bibliei, am trăit conform Bibliei timp de mai mult de 60 de ani și vă spun că nu există nici o carte ca Biblia. Este un miracol al literaturii, un izvor nesecat de înțelepciune, o carte-minune de surprize, o descoperire a misterului, o călăuză infailibilă a conduitei și o sursă negrăită de mângâiere. Nu luați în seamă oamenii care o discreditează pentru că ei vorbesc fără să cunoască. Este Cuvântul lui Dumnezeu transpus în vorbirea inspirată a umanității. Citiți-o personal. Citiți-o în întregime. Studiați-o potrivit direcțiunilor ei. Trăiți după principiile ei. Credeți-i mesajul. Urmați-i poruncile. Nici un om care cunoaște Biblia nu este needucat și nici un om care este ignorant în privința învățăturii ei, nu este înțelept. Fiecare zi o încep înaintea paginilor ei. Ea îmi este la îndemână în întreaga mea lucrare. Nu plec nicăieri fără ea și în ea este bucuria mea supremă.”
A fi un om al unei singure Cărți, înseamnă a citi multe cărți. Timp de ani de zile a citit câte 2 cărți pe săptămână. Obișnuia să citească cu un creion în mână, iar memoria lui reținea tot ce citea.
S-a încadrat în categoria oamenilor pentru care Hristos era totul sau nimic. Și-a dăruit întreaga viață în slujba lui Lui. „Eu nu vreau o zi în care să lucrez 8 ore!” a spus el. „Nu am lucrat cu atâta înțelepciune și așa de bine cât aș fi putut, dar singurele zile plictisitoare pe care le-am avut au fost acelea când n-am avut ce face. Dacă există vreo persoană pe care o compătimesc în această lume, este omul care nu are dragoste pentru slujba sa. Ce corvoadă! Eu mi-am iubit slujba cu dragoste pasionată și mistuitoare. Aș prefera să predic decât să fac orice altceva din lumea asta. Nu am pierdut nici o oportunitate de a predica. Prefer să predic decât să-mi iau cina, decât să-mi iau o vacanță sau decât să fac orice alt lucru pe care lumea îl poate oferi. Prefer mai degrabă să plătesc ca să predic, decât să fiu plătit pentru a nu predica. Predicatul își are prețul ei în agonia sudorii și a lacrimilor și nici o chemare nu aduce asemenea bucurii și zdrobiri ale inimii, dar este o chemare la care și un arhanghel poate râvni; și-I mulțumesc lui Dumnezeu că, prin harul Lui, m-a chemat în această lucrare. Există vreo bucurie ca bucuria salvării unui suflet de moarte? Există vreun fior ca fiorul de a deschide ochii orbului? Vreo răsplată ca dragostea copilașilor până la a doua și a treia generație? Vreo comoară ca dragostea recunoscătoare a inimilor vindecate și mângâiate? Vă spun că este un privilegiu glorios să luăm parte la truda și la via lui Dumnezeu. Îmi doresc să fi fost un slujitor mai bun, dar nu există nimic altceva în lumea sau lumile lui Dumnezeu ce aș prefera să fiu.”
Asemenea Domnului său, a purtat păcatele multora. Odată a fost văzut stând la biroul său, cu lacrimi curgându-i pe obraji și căzând pe foaia de hârtie în timp ce răspundea la scrisoarea unui prieten ce îi mărturisea o cădere în păcat, cerându-i sfatul.
A fost un om al rugăciunii. Biograful său, Norman G. Dunning relatează o anumită ocazie în care Samuel a început un serviciu divin cu rugăciune: „Ne-am plecat în rugăciune și domnul Chadwick ne-a condus la tronul lui Dumnezeu. Nu voi uita niciodată mijlocirea din acea oră. S-a rugat ca unul care trăia în părtășie intimă cu Cel Veșnic. Timp de 25 de minute și-a ridicat glasul în implorare.”
A avut o puternică influență asupra vieții lui Leonard Ravenhill care l-a cunoscut în tinerețea lui. Cărțile pe care le-a scris Samuel Chadwich, Cărarea rugăciunii (The Path of Prayer) și Drumul spre Rusalii (The Way to Pentecost) au fost mereu recomandate de Ravenhill și au atins multe vieți prin mesajul lor. „Nu trebuie să faci reclamă unui foc. Focul își face singur reclamă”, așa obișnuia să spună Samuel iar Ravenhill l-a citat foarte des.
Către sfârșitul vieții lui a scris: „Îmi doresc să mă fi rugat mai mult, chiar dacă aș fi muncit mai puțin; și din adâncul inimii mele, îmi doresc să mă fi rugat mai bine.”
Sâmbătă 15 octombrie 1932 a spus celor ce erau în jurul patului său: „Stați împreună pentru Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu într-un sens stupid. Stați în duhul unității, al credinței, al doctrinei, potrivit cu capitolul 4 din Efeseni. Aceasta va fi marea perfecționare a lucrării mele și a speranțelor mele. Eu m-am ținut cu fermitate de adevăr până la sfârșit. Nu am avut îndoieli. Am fost sigur de Dumnezeul cel viu. El îmi cunoaște limitările, dar L-am iubit și m-am încrezut în îndurarea Lui. Lucrarea mea a fost propovăduirea mesajului crucii. Încă nu sunt mort, dar cu toate acestea se pare că sfârșitul nu este departe. Dumnezeu este foarte, foarte bun cu mine; și dacă zilele marșului meu s-au sfârșit, dimineață sunt gata pentru „Apel”. Următoarea zi, duminică, la 72 de ani, pe când se lumina de ziuă, el a răspuns apelului ceresc.
„Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire, și urmați-le credința! Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!”