Watchman Nee
Watchman Nee (pinyin: Ní Tuòshēng;, 1903-1972) a fost un creștin de origine chineză și un lider al bisericii Chineze de-a lungul secolului XX. Nee devine creștin în 1920 la 17 ani și devine scriitor în același an. În 1921 el întâlnește un misionar britanic pe nume M.E. Barber care a exercitat o influență puternică asupra acestuia.
Din lucrările lui Nee amintim:
The Spiritual Man – CFP
The Church and the Work: Rethinking the Work – CFP
Spiritual Authority – CFP
Mystery of Creation – CFP
Gospel Dialogue – CFP
The King and The Kingdom of Heaven – CFP
Interpreting Matthew – CFP
“Come, Lord Jesus” – CFP
The Better Covenant – CFP
Aids to Revelation – CFP
The Overcoming Life – CFP, LSM
The Normal Christian Life – CLC, Kingsway Publications
The Normal Christian Church Life – LSM
The Breaking of The Outer Man and The Release of The Spirit – LSM
The Song of Songs – LSM
Opera sa cea mai impozantă rămâne “The Normal Christian Life”(Viața creștină normală) ea reflectă viziunea teologică a sa asupra primei jumătăți a cărții Romani, scriere pe care o consideram pivotul de bază al vieții creștine normale.
Teologia și viziunea lui Nee evidențiază nota dominantă a gândirii asiatice focalizată în special pe HOW? nu pe WHAT? sau WHY? Datorită acestui pattern de gândire Nee consideră, că mult mai important decât motivarea cuiva să devină creștin este să îi arate cum poate să se ridice la nivelul standardului de conduită creștină și totodată să îi ofere un nou flux de viață o nouă natură capabilă de un comportament creștin. Gândirea non asiatică pune un accent mare asupra celor două întrebări WHAT? sau WHY? (ce? și de ce?) iar HOW? (cum?) rămâne în limitele evidentului, dar cum în matematică „evidentul” este de fapt cel mai puțin evident – rămâne să conștientizăm că același principiu rămâne valabil și în strădania noastră de a ne defini un caracter creștin.
Falimentul vieții creștine rămâne desigur o consecință a neînțelegerii mecanismului al pârghiilor interioare, delimitarea zonelor și a forțelor care se exercită în noi, granițele dintre natura umană înclinată permanent spre rău, natura divină și primită de la Dumnezeu.
În viziunea lui Nee, natura umană originară acționează ca o forță gravitațională care exercită o atracție permanentă spre rău, rău exprimat în diferite moduri, fapt pe care noi îl putem observa în lupta cu viciile noastre. O persoană cu înclinații spre agresivitate după convertirea la viața creștină normală va simți o dificultate crescută în a-și subordona pornirile, irascibilitatea, o persoană obișnuită cu o viață mai puțin morală va conștientiza în orice moment că tendințele lui se exprimă spre imoralitate în ciuda eforturilor sale de frânare. Incapacitatea noastră de a învinge această natură este practic cauza care determină acțiunile noastre în opoziție cu caracterul creștin. Succesele temporare ale noastre de a ne învinge viciile sunt niște zvâcniri ale voinței, care reprezintă o victorie de scurtă durată.
Succesul creștinului apare ca urmare a convertirii prin puterea dată de Dumnezeu, care acționează ca și o forță gravitațională permanentă dar care își exprimă atracția în opoziția cu prima, totodată oferind potențialul de a ieși de sub tutela primeia.
Desigur că specificul gândirii non asiatice care are tendința de a elimina de la început orice teorie relativă la pârghiile interne care compun și determină atitudinile noastre, va considera o aberație viziunea lui Nee, în schimb cei care au încercat să își învingă viciile mai mult sau mai puțin vizibile în exterior cunosc dificultatea, de fapt în Romani cap 7 Pavel afirmă dificultatea de a face ceea ce își propunea, descriind astfel direcțiile diametral opuse de deplasare ale gândirii și comportamentului propriu zis, antiteza dintre ele.
Evident că pentru o persoană sensibilă la standardul de comportament și gândire specific unui caracter creștin integru, viziunea lui Nee va reprezenta o provocare la a pătrunde mai mult cartea Romani, care în esență nu este doar un manual autentic de teologie creștină ci și un curs de „mecanică internă”.