Istoria Mișcării Frățești din România

Trezirile spirituale din sec.19, care au avut loc în diferite țări creștine, au ajuns și în România, mai exact în Transilvania, o parte a Imperiului Austro-Ungar. Distribuitorii de Biblii, credincioși și semănători zeloși ai Cuvântului lui Dumnezeu, au trecut prin orașele și satele românești, oferind Biblii și Noi Testamente oamenilor care doreau să citească o carte bună. Deoarece Biserica Ortodoxă nu interzicea citirea Bibliei, acești lucrători au putut călători fără nici o restricție. Astfel Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns în multe sate și orașe.

Oricum, se știe foarte puțin despre propovăduirea Evangheliei în limba română, în zona de sud-est a munților Carpați din România. Asta poate și datorită faptului că Valahia și Moldova erau izolate de regiunile protestante ale Europei Centrale și de Vest, și de asemenea slaba activitate misionară a protestanților în primele 3 secole explică influența infimă a creștinismului evanghelic în România.

VIZITA LUI E.H. BROADBENT ÎN ROMÂNIA

În 1899 E.H. Broadbent de la "Free Christians Congregations in England" (Congregațiunile Creștine Libere din Anglia) a vizitat credincioși armeni din Constanța �Marea Neagră, credincioși pe care îi cunoștea de mult timp.

Din Constanța, el s-a dus la București. Acolo, el a găsit doar un grup mic de credincioși baptiști germani. El a ajuns la concluzia că, în București și în țara României nu exista nici măcar un singur loc în care Evanghelia să fi fost propovăduită în limba română. Auzind înjurăturile și limbajul vulgar a oamenilor de pe stradă, observând comportamentul firesc al altora, Broadbent a fost întristat profund și a început să plângă; a lăsat geanta pe trotuar, a îngenunchiat și s-a rugat cu voce tare. Plângând a cerut Domnului să fie îndurător și să salveze România. Când Broadbent s-a întors în Anglia, le-a spus prietenilor săi despre România și i-a încurajat să se roage pentru această țară. De asemenea, a scris un articol despre România, într-o revistă de misiune, îndemnându-i pe toți să se roage pentru România și a apelat la misionari să se ducă acolo și să predice Evanghelia.

MISIONARUL ELVEȚIAN FRANCIS BERNEY 1899-1909

Articolul lui Broadbent a fost citit de un misionar elvețian, Francis Berney, care preda la Școala Biblică din Tunisia, Africa. Berney și un coleg de la Școala Biblică, Charles Aubert, au înțeles că Dumnezeu îi călăuzește către România. Berney a sosit în București pe 30 septembrie 1899, însoțit de soția sa Madeliene și de cea de a doua fată, Zelie, împreună cu Charles Aubert. Imediat și-au început lucrarea, Berney și Aubert, cu cei care vorbeau franceza. După ce au învățat limba română, serviciile divine erau ținute și în limba română. Se întâlneau pentru rugăciune și studiu în casa lui Berney. De obicei, serveau ceai, iar după slujbă urmau discuții pe teme spirituale. După un an, era nevoie de un spațiu mai larg. (octombrie 1900).

Berney a tradus și tipărit câteva părți din Evanghelie, sub formă de tractate și broșuri. Acestea erau oferite tuturor celor care doreau să citească. Soția lui Berney a început un studiu pentru tinerele femei și de asemenea le învăța despre treburile gospodărești.

Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu a fost semănat, multe suflete s-au întors la Dumnezeu. În 1901, au avut loc 5 botezuri apoi au urmat alte 26 în următorii ani, până în 1909. În 1908, Berney a început să tipărească revista "Vestea Bună", iar adunarea s-a mutat la Pallady nr.67, unde au continuat să se întâlnească până în 1925.

ÎNCEPUTUL MIȘCĂRII FRĂȚEȘTI ȘI ÎN ALTE REGIUNI

De asemenea Mișcarea Frățească a început să prindă rădăcini și în alte regiuni din România.

CONSTANȚA
În 1902, Charles Aubert a venit în Constanța pentru a-și începe lucrarea, împreună cu un misionar german pe nume Konig. Au predicat coloniștilor germani din Dobrogea. După o scurtă perioadă, soția lui Aubert și fetița nou născută s-au îmbolnăvit, iar ei s-au întors în Elveția.

CRAIOVA
Alte întâlniri au început în Craiova în 1905, iar în localitățile din vecinătate au început din 1908-1909. O întâmplare remarcabilă a fost spusă despre Stan Segarceanu care s-a îmbolnăvit în armată, fiind trimis la spital. Acolo, fratele său mai în vârstă i-a dat o Biblie veche și fără coperți. Citind Scriptura, el a ajuns la convingerea că este un păcătos și trebuie să se pocăiască. Într-un vis, Domnul i-a zis: " Vino și vezi și ceea ce vezi, spune și altora.". Astfel, el a început să spună și altora ceea ce a descoperit în Biblie. Segarceanu a devenit un mare câștigător de suflete.

PLOIEȘTI (1907-1918)
În Ploiești, prima adunare Frățească din oraș a fost începută de un grup de tineri dedicați. Acest grup a fost sprijinit de o femeie germană care era deținea o fabrică de haine. Acești tineri se întâlneau în casa ei. Au tipărit și distribuit tractate în spitale, magazine și persoanelor care le vizitau. Mulți au primit cuvântul și au început să participe la serviciile divine.

TRANSILVANIA (1902-1918)
În 1902 Francis Berney și E.H. Broadbent au vizitat Râșnov în vacanță și au început să predice germanilor care se aflau în oraș. Multe persoane, însetate după mântuire, au venit și i-a auzit predicând; iar după un timp scurt un grup de creștini germani s-a înființat în acest oraș. Berney și Broadbent de asemenea au început întâlnirile de rugăciune, studiu biblic și Școala Duminicală în orașele: Brașov, Vulcan, Codlea, Cisnădie și alte sate din provincia Bârsa. Până în 1904 existau deja mici grupuri de credincioși români.

De asemenea Adunările Frățești au început să lucreze în Sibiu, printre vorbitorii germani. Prima dată când au auzit românii Evanghelia a fost în Adunările Germane.

Câțiva dintre frații germani care lucrau în Sibiu, au fost folosiți de Dumnezeu pentru a deschide primele Adunări Frățești din zona Sibiu.

PRIMA PERSECUȚIE (1909)

Creșterea numărului de credincioși a atras atenția autorităților, care în 1909 i-a expulzat pe Berney și pe ceilalți misionari străini. Berney s-a mutat la Rusciuc-Bulgaria, dar a păstrat legătura cu Mișcarea Frățească din România. A continuat să viziteze frecvent sesiunile de echipare a liderilor români.

PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Primul Război Mondial a împiedicat dezvoltarea Mișcării Frățești. În 1916 România a intrat în război. A fost o perioadă dificilă, iar calamitățile războiului a afectat întreaga țară.

Din cauza războiului, mulți credincioși au plecat pe front. În 1917, ocupația germană a cucerit o bună parte din țară. Totuși Dumnezeu, plin de îndurare, a revărsat o binecuvântare deosebită și prin acest lucru. Necazurile grele prin care a trecut poporul, au scos la iveală nevoi sufletești, pe care doar Evanghelia putea să ofere alinare.

Soldații care au devenit creștini în Adunările din București și Ploiești au staționat în Iași. Aceștia și alți tineri, plini de zel pentru Evanghelie, au început o întâlnire de rugăciune și propovăduire a Evangheliei, într-o cameră închiriată. Câteva persoane care au auzit Evanghelia s-au pocăit și în scurt timp o Adunare mică creștină s-a înființat. În 1918, 11 persoane au primit botezul Nou Testamental. Mai târziu, orașul Iași a devenit un centru misionar pentru Moldova și Basarabia.

PERIOADA INTERBELICĂ 1918-1939

După Primul Război Mondial, activitatea misionară a Mișcării Frățești a intrat într-o nouă etapă. După război, România a câștigat teritorii în Transilvania, Basarabia și Bucovina. Teritoriul lărgit al țării era denumit "România cea Mare" (cea Minunată) . Un rol important în răspândirea Evangheliei l-au avut prizonierii de război, care au fost deportați în lagărele din Siberia, unde au avut contact cu misionari. După ce s-au întors în satele lor din Transilvania, Banat, Basarabia și Moldova, ei au format grupuri de părtășie pentru a citi și a discuta Evanghelia.

Unii dintre ei, chiar au devenit misionari, călătorind din sat în sat pentru a vesti Evanghelia.

BUCUREȘTI 1919-1941

Deși Francis Berney nu mai locuia în România, el era mereu interesat de lucrare și a căutat să echipeze lideri români pentru continuarea lucrării.

În 1919, Berney l-a trimis pe Grigore Constantinescu și Florea Moisescu în Elveția pentru a studia teologia. După întoarcerea lor, ei au devenit misionarii Cultului Creștin din România.

În 1924, Conferința Națională a Cultului Creștin după Evanghelie a avut loc la București.

Conferințele regionale, Școlile Biblice pentru evangheliști și profesorii au întărit Mișcarea Frățească.

De asemenea literatura a fost importantă în răspândirea și consolidarea mișcării. În 1928, revistele "Creștinul" și "Viața și Lumina" au fost tipărite, fiind publicate până în 1924 sub conducerea lui Florea Moisescu și Gheorghe Oprea Teodorescu. Datorită acestor reviste, credința fraților a fost întărită, iar învățăturile false au fost respinse.

MISIONARII STRĂINI

Misionarii străini din Elveția, Germania și Anglia au continuat să joace un rol important în dezvoltarea Mișcării Frățești în România. (Buhrer, Kreuz, Segall, Vervloct, Haupt, iar după 1920, Paul Perret, Emile Freymond, etc.).

În 1922, misionarul elvețian Paul Perret a sosit la București. Numele soției sale era Zelie Berney, singura fiică a lui Francis Berney. Perret cunoștea foarte bine Scripturile și avea darul de învățător și pastor. El a început să lucreze în București și în alte Biserici. Echipează mulți misionari, călătorește prin țară, vizitând multe Biserici române, ungurești și germane, organizează studii biblice și scrie articole pentru publicații creștine.

RĂSPÂNDIREA MIȘCĂRII FRĂȚEȘTI ÎN BUCOVINA, BASARABIA ȘI MOLDOVA 1918-1940

După Primul Război Mondial, România a câștigat Basarabia. În această regiune erau mulți români, ruși și evrei. Câțiva factori au condus la apariția mișcării în această zonă. De ani de zile, distribuitorii de Biblii semănau Cuvântul lui Dumnezeu în acest teritoriu. Prizonierii de război care s-au întors acasă au înființat Biserici, ei cunoscându-l pe Dumnezeu în lagărele rusești. Lucrătorii agricoli au adus credința evanghelică. Și misionarii au venit și au vestit Evanghelia. Lucrarea misionară frățească s-a răspândit chiar și în comunitatea evreiască din Chișinău și în toată Basarabia. În Chișinău, Misiunea Mildmay a evanghelizat mulți evrei. Lucrarea avansa, iar în 1933 când Francis Berney l-a însoțit pe Paul Perret în vizită la Adunarea din Chișinău, s-au bucurat că au găsit atât de mulți credincioși evrei, ruși și români. În următorii ani, vestirea Evangheliei creștea, iar alte Biserici erau deschise în partea de nord a Basarabiei.

Din păcate în 1940, Basarabia și partea de nord-vest a Bucovinei au intrat sub autoritatea Rusiei, iar relațiile cu aceștia credincioși au fost întrerupte.

UNGURII

Mișcarea Frățească a câștigat teren printre populația ungară între 1920-1924. Totul a început la Vulcan când 16 credincioși, care s-au despărțit de Biserică Reformată în 1922, au deschis o asociație numită "Betania", în cadrul Bisericii Reformate. Bisericile Ortodoxe și reformate i-au persecutat pe "betaniști", pentru că se întâlneau în locuri secrete, uneori chiar noaptea. După 1925, au stabilit contact cu congregațiile din Ungaria. Pentru autorități, acest lucru a fost încă un motiv pentru a-i persecuta. Ulterior, mișcarea betaniană s-a răspândit printre credincioșii reformați din întreaga Transilvanie.
Altă lucrare a început cu ungurii din Craiova (1923-1924).

În 1930 o Adunare Ungară Creștină după Evanghelie a fost deschisă în Cluj, devenind un centru conferențiar creștin.

Până în 1930, centre creștine importante sunt puternice în orașele mari ale României: București, Ploiești, Brașov, Sibiu, Iași și Chișinău. Evanghelia se răspândește rapid. Evangheliștii, zeloși în a câștiga suflete, vesteau Evanghelia. Câți primeau Cuvântul, atât de mulți erau botezați. Se adunau în Biserici pentru rugăciune și studiu biblic. Cei care auzeau Cuvântul, îl primeau și îl împărtășeau cu cei din familie și apoi celor din sat. Alții mergeau din sat în sat pentru a semăna Cuvântul lui Dumnezeu.

Conferințele regionale, binecuvântate de Dumnezeu, îmbărbătau credința fraților și Evanghelia aducea multe roade.

Misionarii și învățătorii creștini echipau evangheliști și lucrători pentru continuarea lucrării. Duhul Sfânt lucra cu putere în viețile oamenilor.

PERSECUȚIA

În perioada celor 2 războaie, guvernul a supravegheat atent activitatea misionară, iar câțiva evangheliști au fost arestați, întemnițați și bătuți. Deși statul se numea democratic, exclusivismul politic, național și religios a crescut în această perioadă. Grupurile evanghelice erau supuse discriminării. După multe insistențe, Mișcarea Frățească a obținut statutul de asociație religioasă în 1933, ceea ce însemna că erau acordate drepturi minime religioase. Totuși persecuțiile erau frecvente printre creștinii evanghelici din România.

"CREȘTINII DUPĂ SCRIPTURI"

După Primul Război Mondial, a început o reformă în interiorul Bisericii Ortodoxe Române. Tudor Popescu, un preot cu influență din Biserică "Cuibul cu Barză" București și Dumitru Cornilescu, care a tradus Biblia (traducerea folosită de Bisericile Evanghelice de azi) au promovat această reformă. Datorită unei opoziții puternice, ei au fost nevoiți să părăsească Biserica Ortodoxă. Cei care i-au urmat au fost cunoscuți sub denumirea de "Creștini după Scripturi". Aveau învățătura Noului Testament și chiar practicau botezul celor mici. Treptat, situația cultelor și a asociațiilor religioase din România s-a înrăutățit.

Pentru a consolida statutul lor oficial "Creștinii după Scripturi" s-au unit cu Bisericile Frățești în 1939. Cele două grupe și-au păstrat autonomia, concepțiile și particularitățile culturale, prin urmare unificarea nu a fost completă. Această unire s-a menținut 50 de ani până în 1989, când "Creștinii după Scripturi" s-au retras din "Creștinii după Evanghelie" și au început să funcționeze separat, având denumirea de Biserică Evanghelică Română.

AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Persecuții au fost și în timpul dictaturii militare a Mareșalului Ion Antonescu. În 30 decembrie 1942, toate asociațiile religioase (considerate secte) au fost desființate. Bunurile, fondurile și arhivele au fost confiscate de stat. Bisericile au fost închise. Unele au fost transformate în magazine, case și grajduri. Orice strângere a credincioșilor evanghelici era interzisă. În această perioadă mulți credincioși au fost persecutați. Unii au fost arestați doar pentru că au dat o Biblie unui vecin sau pentru că au primit în casă un credincios ca să se roage împreună. Alții erau bătuți crunt și au stat mulți ani în închisoare. Aplicarea acestor legi era lăsată în responsabilitatea autorităților locale. Preoții ortodocși au avut un rol important în "distrugerea" (termen care apare în documentele oficiale) comunităților evanghelistice. Deoarece creștinii evanghelici refuzau să renunțe la credința lor, mulți dintre ei au fost încercați și condamnați de tribunalele militare la pedepse severe . Unii au fost trimiși pe frontul de luptă, iar alții au fost trimiși în închisoare, unde au și murit.

MIȘCAREA FRĂȚEASCĂ DIN 1944 PÂNĂ ÎN 1989

După căderea regimului lui Antonescu în 1944, a fost restaurat dreptul de a se aduna și de proprietate. În 1944, Cultul Creștin a fost încă o dată recunoscut ca asociație religioasă.

În 1946, revista "Calea Credinței" a fost publicată oficial de Cult.

De asemenea în 1948, Cultul este recunoscut oficial ca denominațiune, împreună cu celelalte 13 culte. În 1948, comuniștii au consolidat supravegherea țării. România a devenit Republică. În timpul celor 40 de ani, regimul comunist, condus de ideologia sa ateistă, în mod sistematic a atacat religia. Poporul lui Dumnezeu a suferit persecuție, închisoare iar uneori chiar moartea. Securitatea a folosit orice mijloc pentru a distruge Biserica. Uneori chiar membrii Bisericii au colaborat ca informatori. Mulți credincioși au fost dați pe mâna securității de chiar frații lor. Mii de credincioși au experimentat Gulagul Român.

Serviciile de închinare puteau fi ținute doar în locuri aprobate de stat. Activitățile religioase erau interzise în alte locuri. Candidații pentru botez trebuiau să fie înregistrați la stat. Comuniștii credeau că noua generație nu va urma credința părinților, iar o credință "materialistă" va reduce influența acestei credințe. Dar aceste acțiuni au avut efectul opus. Datorită credinței și perseverenței credincioșilor, Adunările creșteau numeric și calitativ.

În 1960-1961 Ministerul de Culte a decis să reducă la jumătate numărul de Biserici. Din 668 de Adunări Frățești în 1958 au rămas doar 360. Această schimbare a creat multe dificultăți pentru credincioși.

Adunările erau foarte aglomerate și era dificil pentru cei în vârstă și pentru bolnavi să participe. Mulți dintre cei convertiți nu înțelegeau ce s-a întâmplat cu Bisericile lor, au început să se ducă la alte Biserici sau să cadă de la credință.

În 1973, câțiva lideri reprezentati ai Cultului Creștin după Evanghelie și Cultul Baptist au adresat o scrisoare deschisă președintelui Ceausescu, în care cereau libertate religioasă pentru fiecare român. Această scrisoare a fost scrisă de Silviu Cioata, Pavel Niculescu, Dumitrescu Victor și pastorul baptist Iosif Ton, iar cu eforturi deosebite a fost trimisă la "Europa Liberă" și difuzată în România. Rezultatul acestui gest a fost intensificarea persecuției.

În această perioadă a lipsit literatura creștină, în special Biblii, cărți de cântări. Era interzisă tipărirea literaturii religioase, de aceea mulți creștini au riscat să introducă în țară Biblii, cărți și tractate. Cei prinși erau pedepsiți sever.

În 1984, un grup de 9 frați din Adunările române și germane, care au primit de la Viena un vapor cu Biblii, au fost arestați și condamnați la 5 ani închisoare. În urma apelurilor internaționale, în special datorită guvernului american, au fost eliberați după o perioadă de 6-9 luni. Acești frați au fost: Johann Holzmann, Mihai Klauss, Feder Horst, Wagner Klaus, Toader Ioan, Georgescu Constatin, Furnea Petre, Mircea Cioata și Silviu Cioata.

Autorizațiile pentru construcție erau foarte greu de obținut, de obicei după mulți ani și după multe insistențe. Deși, din punct de vedere constituțional aveau libertate să se adune și să-și practice credința, presiunile de conformare la ideile seculare ale statului comunist erau foarte puternice. Activitățile Adunărilor erau foarte greu aprobate, programele pentru copii și tineri erau foarte limitate, iar copiii credincioșilor erau oprimați la examenele de admitere la liceu și universitate